Eu si Emmett ne-am privit si simteam ceva ciudat. Cred ca era prima oara cand eu am vrut sa fiu protejata si el a fost scutul meu de aparare. Cand l-am simtit intr-adevar ca pe fratele meu mai mare de care aveam nevoie si pe care… il iubeam.
-Emmett, am scancit incet.
-Stai calma, mi-a soptit precipitat.
Am incercat sa ii urmez sfatul, dar e greu cand un vampir sadic ranjeste la tine. Si mdea, trebuia sa ii mai spunem si “doamna”.
-Buna ziua, spuse cu vocea ei neobisnuita pentru oameni.
Vocea ii era inalta, de soprana, poate si amenintatoare. Pentru mine era ca si cum zgariai o farfurie cu o furculita.
-Ma’am Victoria, am spus cu un tremur subtil, care sunt cauzele mortii profesoarei decedate?
Am accentuat special ultima parte.
-Cred ca ati auzit si dumneavoastra, domnisoara Cullen, sau aveti vreo problema cu timpanele? Raspunse intepata.
Oh, aud mai bine decat cred ceilalti.
-Ma refer, stiti cumva cine i-a dat foc la casa? Si de ce? Am intrebat, incruntata.
Emmett mi-a impins scaunul mai in spate.
Era, fara indoiala, optiunea cea mai buna de a ascunde o crima. Si criminalul era intre acesti pereti.
-Se fac investigati inca, spuse rece.
Oh, perfect, acum ma antipatizam reciproc cu ‘profesoara mea de literatura’.
-Sora mea… incepu Emmett defensiv.
-Stiu exact ce a vrut sa spuna sora dumneavoastra, se rastii.
Si inspira aer. Nervii si setea au inceput sa ii topeasca lentilele. Ea nu si-a dat seama.
Mi-am dres glasul.
-Va rog sa ma scuzati, ma’am. Dar cred unul dintre ochi vi se irita, am spus teapan.
Era in continuare de datoria mea sa protejez rasa vampirilor.
Ma privii cu o panica ascunsa.
-Simt si eu, multumesc frumos, spuse sarcastic. Va rog sa ma scuzati.
Si iesi din clasa ca un fulger.
-S-o stergem, i-am spus lui Emmett.
Si am taiat-o pe usa. Pasii Victoriei erau departe deja.
Cata indiscretie.
Si viziunea m-a lovit din plin. Mirosul Bellei avea sa o atraga pe Victoria cand ea mergea spre camioneta ei.
-Acum chiar vom fi ingerii lui Charlie, l-am anuntat pe Emmett.
I-am spus pe scurt despre viziune. Ma asculta cu o seriozitate neobisnuita si apoi imi aproba planul de a o astepta la iesirea din scoala pe Victoria si de ai da una direct in fata care s-o lase lata.
-Emmett, mi-e frica, am spus incet, dupa o perioada de tacere. Victoria e puternica. E rea.
-Iar eu sunt si mai puternic, ai uitat? Zise, zambind slab.
Fara sa gandesc, mi-am aruncat bratele in jurul corpului lui urias si efectiv m-am pierdut printre toate hainele lui de doua ori mai mari ca mine.
-Stai calma, pixie, poti sa stai de-o parte. Ma descurc eu. Rasuflarea lui de gheata imi invaluia crestetul.
-Stii, n-am crezut ca o sa vina ziua in care tu o sa fi cel rational, am chicotit.
Pieptul ii vibra de la ras. M-am indepartat si am privit spre clopotelul care zbarnaia enervant.
-Atac dulbuuuuu! Am exclamat, dupa o alta viziune.
-Edward? Ghicii Emmett, ridicand o spranceana.
-Bingo.
Cand am ajuns in fata intrarii scolii, mi-am strans buzele intr-o linie subtire. Cum facem sa nu ne vada?
Mi-am aruncat piciorul in grilaj si m-am catarat pe acoperis. I-am zambit lui Emmett, iar el mi-a intors zambetul.
-Hopa sus, Emmy, am strigat.
Cand a ajuns sus am observat ca avea in mana si galetile cu sirop. Le puse la jumatate de metru de mine.
Dar tocmai cand capul Bellei se ivi de dupa usa scolii, piciorul lui Emmett aluneca de pe marginea plina cu ulei pe care n-o observasem.
***
Mainile ii erau si ele alunecoase. Pe tot ce punea mana, aluneca. Cand se incorda, aluneca si mai repede. Eu nu il puteam ajuta. Astfel incat, acum statea agatat doar cu varful degetul de acoperis restul corpului stand fara vlaga in aer.
Da Doamne sa nu se uite in sus, m-am gandit, urmarind-o cu ochii pe Bella.
Capul rosu al Victoriei fu urmat la cativa centimetri de ravaseala de bronz a lui Edward.
Si atunci Bella se intoarse spre ei.
Ochi negrii. Colti. Vazuse prea mult.
Sau ar fi trebuit sa vada, daca eu nu reactionam din impuls.
Am aruncat galetile cu sirop de capsuni. Ambele s-au golit in capul Bellei, iar galetile dim metal au nimerit una in capul lui Edward, iar una in capul Victoriei.
Stiti, imaginea era chiar comica.
Un om cu sange dulce era plin din cap pana in picioare su sirop de capsuni, 2 vampiri aratau ca loviti de ciuma dupa ce le-a aterizat in cap cate o galeata de metal, un altul se zbatea ca intre viata si moarte agatat cu varful degetelor de acoperis, iar tabloul era completat de o diavolita care alunecase exact in balta cu ulei si era plina de lichidul ala alunecos, dar buimacita, privind multimea.
Fiiindca toata scoala se uita la noi.
Si pe moaca directorului scria clar EXMATRICULARE.
***
Vantul imi aduse cativa tepi pe fata. Nu stiam ce sa spun. Dar siropul mirosea extraordinar de prost, chiar si de la distanta asta.
-Esti un geniu, Alice, sopti Emmett, cu vorbele aproape spulberate de vant. Ai inabusit mirosul, ma lamuri. I-ai salvat viata!
Sunt desteapta chiar si fara sa-mi dau seama.
-JOS, ACUUUUUM! am auzit vocea directorului.
Era rosu la fata de nervi. Eu as fi vrut sa fiu rosie la fata de rusine, dar n-am fost. N-am putut fi.
-Cullen, misca-te mai repede!
Nu stiam sigur daca se referea la mine sau la Emmett, dar era de rau oricum.
***
-… si nu a fost deloc vina lui Emmett, domnule director! Am exclamat, cu cativa stropi de ulei zbatandu-se sa cada din parul meu.
Aproape ii umplusem tot cabinetul de substanta alunecoasa, iar Emmett statea tacut intr-o parte, lasandu-ma, ca de obicei, pe mine, sa rezolv problema.
-Domnisoara Cullen, spuse directorul obosit, ati distrus grilajul tuturor claselor uracndu-va pe el, ati aruncat cu sirop intr-o alta eleva, mi-ati umplut biroul de ulei, ati aruncat in fratele dumneavoastra o galeata de metal si o alta galeata in capul profesoarei de literatura, la care v-ati rastit in timpul orei…
-Mi-am cerut scuze de la ma’am Victoria, am spus, indignata. Plus ca nici nu m-am rastit la ea!
-Va ve-ti accepta pedeapsa si or sa va vina parintii la scoala! Spuse promt.
Facu o pauza.
-Si dumneavoastra, domnule Cullen, ii ve-ti fi coleg de suferinta.
Nu protesta. Nu spuse nimic. Doar aproba scurt din cap.
Cineva batu la usa.
-Intrati, striga directorul.
Vroiam ca Esme si Carlisle sa fie suparati. Sa tipe. Sa ma pedeapseasca si ei.
Dar nu sa fie dezamagiti.
-Buna ziua, salutara politicos.
Directorul a raspuns. Eu si Emmett ne-am lasat capetele in jos si clontul mi-a disparut brusc. Directorul observase schimbarea mea de atitudine, bineinteles.
-Domnisoara Cullen, vad ca v-au ramas scuzele in gat acum, spuse taios.
Nu am spus nimic.
-De ce, Alice? Intreba Carlisle. Emmett?
-Vampiri, am spus incet, incat sa nu auzim decat noi.
Se incrunta o clipa si adulmeca subtil aerul. Mirosul Victoriei domina scaunul pe care stateam eu.
-Explicam acasa, am spus incet, dar cat sa poata intelege si directorul.
Eram prea rusinata ca sa mai spun ceva. Sau cel putin, asa vroiam sa par in fata directorului. Sa creada ca el iesise victorios si ma facuse sa stau in banca mea.
Si a mers.
-Maine va incepeti pedeapsa, a spus. Acasa cu voi. Aveti de aruncat niste bombe.
Si chiar aveam. Iar Edward avea sa fie implicat.
Si totusi, nimeni nu se pune cu Alice! 